Pelliron trece de Steaua cu scorul de 4:3 și revine pe podiumul Clasamentului

Etapa 30-a din Campionatul Național la Minifotbal a fost marcată printr-o serie de absențe în lotul echipei Pelliron, care s-a duelat cu fotbaliștii de la Steaua.

Lipsa de experiență a steliștilor s-a văzut deja în minutul 2 când Alexandru Rusu a profitat de o serie de greșeli ale adversarilor și a marcat pentru scorul de 1:0. Pelliron a continuat să pună presiune la poarta Stelei printr-o serie de șuturi spre poartă, însă, cu noroc, Steaua reușește să mențină diferența minimă de goluri.

Defensiva Stelei nu a rezistat prea mult, pentru că 5 minute mai târziu scorul avea să fie 3:0 pentru Pelliron după golurile reușite de Artiom Șuleac din minutul 6 și 7.

Spre sfârșitul primei reprize în care galben-negrii au jucat non-stop, fără a fi înlocuiți pe teren, steliștii reușesc timid să fructifice un contraatac, marcând pentru scorul de 3:1.

Repriza secundă a început mai calm prin tatonări pe ambele jumătăți de teren. Acțiuni mult mai periculoase reușesc să construiască fotbaliștii de la Pelliron, care au trimis de câteva ori balonul în bară. Ceva mai timid construiesc și steliștii, însă finalizările acestora sunt lipsite de imaginație.

Timpul continua să se scurgă în favoarea celor de la Pelliron, care și-a mărit avantajul prin dubla lui Alexandru Rusu din minutul 40. Galben-negrii au mai redus din intensitate, iar de acest fapt au profitat jucătorii mai odihniți ai Stelei, care au marcat pentru scorul de 4:2.

Scorul final a fost stabilit surprinzător tot de steliști, când cu câteva secunde înaintea fluierului de final au mai marcat o dată pentru scorul de 4:3.

În urma acestei etape, Pelliron reușește să revină pe podiumul Clasamentului, după o absență de o etapă după egalul cu Moldprogres.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *