Fotbal

Pelliron devine vicecampioana după ce a trecut Rostimportnistru în ultima manșă a competiției

Fotbaliștii de la Pelliron au reușit să obțină titlul de vicecampioni ai primei ediții a Campionatului Național de Minifotbal, după un sezon în care galben-negrii au urcat în clasament în continuu.

Meciul împotriva celor de la Rostimportnistru a fost unul cu miză pentru băieții de la Pelliron, întrucât de rezultatul confruntării depindea poziția în clasament. Lovitura de start a aparținut băieților noștri, care au început în forță, expediind mai multe șuturi spre poarta adversarilor.

În minutul 2, Alexandru Russu a expediat un șut puternic, însă mingea a fost prinsă în doi timpi de portarul advers. Câteva minute mai târziu și Andrei Lupu a încercat o deviere pentru a marca, însă goalkeeperul formației Rostimportnistru a reușit să respingă.

Așa cum ocaziile se răzbună, în minutul 6 al confruntării Rostimportnistru reușește să deschidă scorul după o greșeală în apărarea băieților de la Pelliron. Galben-negrii au îndreptat scorul pe tabelă prin reușita lui Alexandru Russu, care a marcat după o lovitură de colț, executată rapid în minutul 9.

La paritate, cele două echipe au mai redus din intensitatea meciului, însă cele mai periculoase atacuri le construiesc cei de la Pelliron. De cealaltă parte, albaștrii nu reușesc să construiască faze notabile.

Jocul ofensiv al băieților noștri dă rezultate în minutul 17, când Pelliron trece în avantaj prin reușita lui Igor Iagolnițchi. Galben-negrii rămân în ofensivă până la finalul primei reprize, însă fără a produce schimbări de scor. Ultimul atac le-a aparținut fotbaliștilor de la Rostimportnistru, care au încercat să restabilească egalitatea printr-un șut expediat de decarul echipei, însă mingea a trecut pe alături de poartă. Scor la pauză, 2:1 pentru Pelliron.

Repriza secundă a început cu presiunea albaștrilor pe jumătatea echipei Pelliron, însă așezarea bună în teren a galben-negrilor le-a permis să conserveze avantajul minim. În minutul 37 Pelliron construiește un atac pozițional oprit prin fault de fundașul de la Rostimportnistru. Galben-negrii înscriu în urma acestei faze după o schemă învățată la antrenamente, fructificată de Alexandru Gîlcă.

Câteva clipe mai târziu, Pelliron își putea mări avantajul, însă șutul expediat de Veaceslav Burghelea trece pe lângă poartă. În minutul 40 Rostimportnistru reușește să reducă din handicap, marcând pentru scorul de 3:2.

La următoarea fază a meciului, Pelliron putea să mai marcheze un gol, însă, cu noroc, defensiva albaștrilor scapă cu fața curată. În ultimele clipe ale confruntării, Ion Fuștei reușește să profite de o breșă în apărarea Rostimportnistru și marchează pentru 4:2, stabilind scorul final al întâlnirii.

După acest meci, Pelliron a reușit să ocupe locul al doilea în campionat. La festivitatea de premiere, echipa și sponsorii au ridicat deasupra capului cupa de argint a Campionatului Național la Minifotbal, încasând un premiu bănesc de 9.000 de lei și calificându-se în play-off-ul competiției.

Pelliron își ia revanșa în fața fotbaliștilor de la Red Devils și își întărește poziția în clasament

Confruntarea din Etapa a 33-a din cadrul Campionatului Moldovei la Minifotbal a avut o însemnătate dublă pentru Pelliron. Galben-negrii s-au întâlnit cu fotbaliștii de la Red Devils, formație ce i-a învins pe băieții noștri în semifinala Turneului Național la Minifotbal din această primăvară.

Pelliron a început meciul prin tatonarea terenului, atacând discret poarta adversarilor și verificând capacitățile de apărare a fotbaliștilor de la Red Devils. Lipsa de organizare a roșilor îi face să greșească, iar Pelliron profită, marcând în primele 10 minute de trei ori, pe contraatac.

La scorul de 2:0 pentru Pelliron, fotbaliștii de la Red Devils încearcă mai multe incursiuni pe cont propriu pe jumătatea adversă, însă poziționarea eficientă a galben-negrilor stopează ofensiva roșilor, care decid mai mult să se baricadeze în propriul care.

Chiar și așa, jocul bun de pase al fotbaliștilor de la Pelliron le permite să desfacă defensiva adversarilor, marcând pentru 4:0 în minutul 15 prin șutul lui Andrei Lupu.

Trei minute mai târziu, același joc impecabil de pase culminează cu reușita lui Ion Fuștei, care, în minutul 18, stabilește scorul de 5:0.

În repriza secundă, fotbaliștii de la Red Devils ies pe teren mult mai motivați, însă atacurile acestora nu dau rezultate. În schimb, Pelliron marchează cu sete al 6-lea gol al confruntării, după un șut plasat al lui Ștefan Munteanu din minutul 31.

Meciul continuă prin incursiunile lui Alexandru Russu, care trimite mai multe mingi periculoase în fața porții adversarilor. Chiar dacă roșii scapă cu fața curată, aceștia nu reușesc să creeze propriile faze.

Red Devils nu reușește să se apropie de poarta băieților de la Pelliron, care se arată periculoasă pe contraatac. În minutul 40, Igor Iagolnițchi trimite mingea în bară, iar 2 minute mai târziu șutul lui Veaceslav Burghelea este scos de pe linia porții de portarul roșilor.

Ofensiva galben-negrilor îi lasă descoperiți în apărare, iar Red Devils încearcă să marcheze golul de onoare. Fără rezultat, însă, întrucât portarul nostru reușește să intervină providențial.

Ultimele 5 minute sunt dominate în întregime de Pelliron, care îi invită la pressing pe cei de la Red Devils. Pe final de meci, același Ștefan Munteanu profită de ieșirea portarului advers și mai marchează un gol, stabilind scorul final de 7:0.

Astfel, Pelliron își ia revanșa în fața celor de la Red Devils cu un scor fantastic și își menține titlul de vicecampioană a competiției naționale la minifotbal.

Pelliron învinge echipa Avia Invest într-un meci strâns, cu un joc frumos al ambelor echipe

În etapa a 32-a din cadrul Campionatului Național de Minifotbal s-a disputat meciul dintre Pelliron și Avia Invest. Chiar dacă pe cele două echipe le despart trei poziții în clasament, fotbaliștii au făcut un meci puternic, jucat frumos pe contre cu multe ocazii la poartă.

Galben-negrii au început meciul în forță, atacând pozițional poarta adversarilor. După o bună posesie a balonului, în minutul 2 Maxim Tataru i-a pe cont propriu finalizarea unei acțiuni ofensive și trimite mingea periculos pe lângă buturile celor de la Avia Invest.

Trei minute mai târziu, albaștrii încearcă să surprindă defensiva Pelliron pe flancul drept, însă centrarea este respinsă de Alexandru Russu, care îndepărtează pericolul din propriul careu.

Timpul se scurge jucându-se pe contre, fotbaliștii ambelor echipe făcând un joc frumos la centrul terenului cu pase scurte și interceptări datorită bunelor poziționări a mijlocașilor defensivi.

Jucătorii de la Pelliron încearcă să-i surprindă pe adversari cu șuturi de la distanță, însă portarul echipei Avia Invest este la datorie, iar tabela rămâne intactă. Drept replică, în minutul 12, albaștrii expediază un șut de la marginea careului, însă Ruslan Istrati reacționează prompt, lansând, din nou, un contra-atac.

Poziționarea mai ofensivă a galben-negrilor dă roade în minutul 16, când șutul bine plasat al lui Ion Fuștei găsește plasa porții adversarilor. Pelliron conduce cu 1:0, iar Avia Invest pare să-și piardă din concentrare.

În repriza a doua, albaștrii încearcă să atace mai agresiv, însă Pelliron își menține bine pozițiile în apărare și chiar reușesc să construiască atacuri pozționale.

Minutul 30 îi găsește pe fotbaliștii Avia Invest în atac. Aceștia expediază o serie de șuturi spre poarta galben-negrilor, însă băieții noștri reușesc să păstreze avantajul.

Pelliron încearcă să construiască atacuri poziționale, însă defensiva Avia Invest nu-i lasă prea mult să se apropie de careu, reușind, de cele mai multe ori, să treacă în contr-atac chiar de la mijlocul terenului.

În minutul 40 Avia Invest putea restabili egalitatea pe tabela de marcaj, însă mingea lovește bara. Din acest moment și fotbaliștii de la Pelliron au început să pună mai multă presiune pe defensiva adversarilor, care lasă mai multe breșe de care încearcă să profite galben-negrii.

Jocul bun de pase al celor de la Pelliron îi fac pe fotbaliștii de la Avia Invest să cedeze chiar pe finalul meciului, când Ștefan Munteanu marchează pentru 2:0, stabilind scorul final al confruntării.

Pelliron învinge detașat fotbaliștii OMD și își întărește poziția în clasament


Scor de poveste în etapa a 31-a din Campionatul Național la Minifotbal. Pelliron trece de OMD, marcând tocmai 11 reușite fără să primească gol.

Galben-negrii au marcat o medie de 1 gol la fiecare 5 minute, după ce au reușit să deschidă scorul în minutul 6, prin șutul lui Alexandru Russu, care și-a trecut în cont un hat-trick prin golurile marcate ulterior în repriza secundă (min. 40 și 46).

Încercările fotbaliștilor OMD de a reduce din handicap au eșuat de fiecare dată, reușind să fie periculoși doar în câteva ocazii de la marginea careului advers. Pelliron, însă, a reușit să construiască atât atacuri poziționale, cât și să marcheze pe contraatac, prinzându-i pe picior greșit pe adversari.

În minutul 19 al confruntării apărarea celor de la OMD a greșit irecuperabil deviind în propria poartă o centrare a fotbaliștilor de la Pelliron, autogolul făcând ca tabela de marcaj să indice scorul de 3:0.

Buna organizare a galben-negrilor a fost răsplătită și prin reușitele lui Artiom Șuleac și Andrei Lupu, care și-au trecut numele în rândul marcatorilor cu câte o dublă, iar cei care au completat avalanșa de goluri au fost Igor Iagolnițchi (min. 11), Veaceslav Burghelea (min. 37) și Maxim Tataru (min. 41) cu câte o reușită.

Ofensiva Pelliron a fost și cea mai bună apărare a galben-negrilor, care au făcut ca poarta apărată de Ruslan Istrati să fie impenetrabilă până la sfârșitul meciului.

11:0, scor final în favoarea Pelliron, care își păstrează poziția de viccecampioană în clasamentul competiției națion ale la minifotbal.

Pelliron trece de Steaua cu scorul de 4:3 și revine pe podiumul Clasamentului

Etapa 30-a din Campionatul Național la Minifotbal a fost marcată printr-o serie de absențe în lotul echipei Pelliron, care s-a duelat cu fotbaliștii de la Steaua.

Lipsa de experiență a steliștilor s-a văzut deja în minutul 2 când Alexandru Rusu a profitat de o serie de greșeli ale adversarilor și a marcat pentru scorul de 1:0. Pelliron a continuat să pună presiune la poarta Stelei printr-o serie de șuturi spre poartă, însă, cu noroc, Steaua reușește să mențină diferența minimă de goluri.

Defensiva Stelei nu a rezistat prea mult, pentru că 5 minute mai târziu scorul avea să fie 3:0 pentru Pelliron după golurile reușite de Artiom Șuleac din minutul 6 și 7.

Spre sfârșitul primei reprize în care galben-negrii au jucat non-stop, fără a fi înlocuiți pe teren, steliștii reușesc timid să fructifice un contraatac, marcând pentru scorul de 3:1.

Repriza secundă a început mai calm prin tatonări pe ambele jumătăți de teren. Acțiuni mult mai periculoase reușesc să construiască fotbaliștii de la Pelliron, care au trimis de câteva ori balonul în bară. Ceva mai timid construiesc și steliștii, însă finalizările acestora sunt lipsite de imaginație.

Timpul continua să se scurgă în favoarea celor de la Pelliron, care și-a mărit avantajul prin dubla lui Alexandru Rusu din minutul 40. Galben-negrii au mai redus din intensitate, iar de acest fapt au profitat jucătorii mai odihniți ai Stelei, care au marcat pentru scorul de 4:2.

Scorul final a fost stabilit surprinzător tot de steliști, când cu câteva secunde înaintea fluierului de final au mai marcat o dată pentru scorul de 4:3.

În urma acestei etape, Pelliron reușește să revină pe podiumul Clasamentului, după o absență de o etapă după egalul cu Moldprogres.

Au jucat bine, dar au ratat Cupa. FC Pelliron, împiedicați să ajungă în finala competiției

Cupa Moldovei la Minifotbal le-a dat bătăi de cap fotbaliștilor de la Pelliron. Chiar dacă au avut un joc bun, norocul i-a părăsit pe galben-negri în semifinala competiției.

După tragerile la sorți, Pelliron a acces direct în sferturi unde i-a întâlnit pe cei de la Unisport pe care i-au dominat întreg meciul. Galben-negrii conduși de căpitanul Andrei Lupu au pus presiune încă din primele minute, însă prima ocazie fructificată le-a aparținut băieților de la Unisport care au înscris în minutul 8 pe contraatac.

Pelliron putea restabili egalitatea și chiar să treacă în avantaj, însă Unisport este salvată în două rânduri de bară. Munca galben-negrilor este răsplătită în minutul 11, prin golul lui Ion Fustei, care și-a repus coechipierii în cărțile Cupei.

După ce prima repriză s-a încheiat la egalitate, partea a doua a meciului s-a jucat mai mult pe jumătatea celor de la Unisport. După mai multe tentative de a schimba tabela de marcaj, Pelliron marchează prin șutul aceluiași Ion Fustei, care și-a trecut în cont o dublă.

Galben-negrii și-au încercat norocul și printr-o serie de șuturi de la distanță, însă scorul final a fost stabilit cu câteva clipe înaintea încheierii meciului prin reușita lui Artiom Șuleac. Pelliron – Unisport, scor final 3:1.

În a doua zi a competiției, fotbaliștii de la Pelliron s-au întâlnit cu cei de la Red Devils. Ocaziile decisive s-au jucat în debutul meciului, când au fost marcate toate golurile confruntării.

Adversarii galben-negrilor au deschis rapid scorul în minutul 2 printr-un gol marcat cu capul, însă Maxim Pojoga restabilește egalitatea 2 minute mai târziu printr-un șut bine plasat.

„Diavolii roșii” trec în avantaj în minutul 8 prin golul căpitanului, care a surprins apărarea băieților de la Pelliron. Un minut mai târziu, același Pojoga putea restabili egalitatea pe tabela de marcaj, însă execută penalty-ul obținut de Artiom Șuleac direct în portar.

Pelliron continuă să joace ofensiv, punând în pericol poarta celor de la Red Devils, însă fără a reuși să producă schimbări pe tabela de marcaj.

Repriza secundă în găsește, din nou, pe băieții noștri în ofensivă, care au luat cu asalt jumătatea adversă, însă par a fi părăsiți de noroc, mingea lovind bara sau trecând milimetri pe lângă poartă.

Unica strategie a celor de la Red Devils pentru a ajunge pe jumătatea galben-negrilor au fost pasele lungi, însă Ruslan Istrati rezolvă fără emoții orice tentativă ofensivă a adversarilor.

Meciul continuă cu o posesie fabuloasă în favoarea celor de la Pelliron, care împletesc bine pasele și joacă chiar și cu portarul pe jumătatea adversă, care reușește să șuteze periculos, însă tabela rămâne neschimbată până la finalul meciului.

2:1 pentru Red Devils, care au reușit să pună capăt, chiar și printr-un joc slab, parcursului băieților de la Pelliron în Cupa Moldovei la Minifotbal.

Competiția din acest weekend este o dovadă în plus că un joc bun și o echipă unită nu sunt suficiente pentru succes. În fotbal, ca și în finanțe, au uneori nevoie și de noroc.

Duelul campionilor: Meci strâns între Pelliron și Moldprogres în Etapa a 29-a din Campionatul Național la Minifotbal

Cel mai important meci al Etapei 29, seria A, din Campionatul Moldovei la Minifotbal s-a disputat între Pelliron și Moldprogres, clasate pe locurile 3 și 2 în tabelul principal al competiției.

Confruntarea a început calm, cu atacuri poziționale din partea ambelor echipe și tatonări la mijlocul terenului. După ce jucătorii au început să se cunoască mai bine, la ofensivă a ieșit FC Pelliron, care a dat dovadă de schimburi de pase bine închegate, culminând cu șuturi ce au dat emoții defensivei Moldprogres.

Munca galben-negrilor a fost răsplătită în minutul 11 prin reușita lui Artiom Șuleac. Pelliron a continuat atacurile periculoase la poarta adversarilor, însă câteva minute mai târziu Moldprogres reușește să egaleze pe contraatac.

După restabilirea egalității pe tabela de marcaj, fotbaliștii au ocupat mijlocul terenului unde s-au tatonat reciproc, meciul continuând fără faze notabile. Finalul primei reprize i-a prins pe cei de la Moldprogres în ofensivă, însă Pelliron a reușit să se apere exemplar. Scor la pauză – 1:1.

În cea de-a doua parte a confruntării Pelliron a pus stăpânire pe meci, jucând agresiv pe semi-cerc în jumătate adversă, însă golul se lasă așteptat. Timpul se scurge, iar cei de la Moldpregres încearcă să pună presiune pe apărarea galben-negrilor printr-o serie de șuturi slabe la poarta apărată de Ruslan Istrati.

Spre minutul 40 al întâlnirii fotbaliștii oferă mai mult spectacol, reușind să se apropie periculos de poarta adversarilor. Șansa este de partea celor de la Moldprogres, care reușesc să scape ca prin minune de șuturile galben-negrilor, care au trimis mingea ba în bară, ba pe lângă poartă.

Avalanșa de rateuri culminează cu șansa trecută în contul lui Andrei Lupu, care după o țesătură de pase ca la carte s-a trezit cu mingea la marginea careului advers. Șutul acestuia a șters vinclul porții adverse, însă tabela de marcaj a rămas neschimbată.

Ultimul atac le-a aparținut fotbaliștilor de la Moldprogres, care ratează golul după un atac bun condus pe partea stângă, însă meciul se încheie cu scorul de 1:1, câte un punct în campionat obținând și cele mai bune echipe ale competiției.

Pelliron trece lejer de Lions și își întărește poziția pe podiumul clasamentului

Victorie ușoară trecută în contul fotbaliștilor de la Pelliron, care s-au confruntat cu jucătorii echipei Lions în cea de-a 27-a etapă a Turneului Național de Minifotbal.

Galben-negrii au deschis rapid scorul în minutul 2 după o serie de pase finalizate cu succes prin șutul lui Artiom Șuleac, care a trimis mingea în plasa adversarilor.

Atacantul echipei Pelliron și-a mai trecut în cont o reușită câteva minute mai târziu printr-o construcție similară de pase din minutul 2. Confruntarea s-a mutat ulterior la mijlocul terenului, unde jucătorii celor două echipe s-au duelat minute în șir.

Ritmul a fost rupt în minutul 18, când Sergiu Calmațui a marcat pentru scorul de 3:0. Abia la acest scor, Lions a început a juca mai mult în ofensivă, reușind să pună în pericol poarta apărată de Ruslan Istrati printr-un șot ce a lovit bara transversală.

Totuși, galben-negrii au reușit să-și mărească avantajul prin hat-trick-ul lui Șuleac, care a marcat pentru 4:0 în minutul 20. Urmează un gol trecut în contul celor de la Lions, care au marcat printr-o acțiune pe cont propriu a decarului echipei. Scor la pauză – 4:1.

În a doua repriză cei de la Pelliron au intrat cam relaxați, iar Lions profită de această situație și marchează pentru 4:2, iar, ulterior, își sporesc și numărul de ocazii la poarta galben-negrilor.

Avântul celor de la Lions a fost oprit câteva minute mai târziu când șutul de la distanță al lui Maxim Pojoga a trecut milimetri de poarta adversarilor. Cei de la Lions nu mai sunt la fel de norocoși când Munteanu Ștefan marchează în minutul 32 pentru scorul de 5:2.

Nici Pojoga nu-și mai iartă adversarii și marchează pentru 6:2, iar două minute mai târziu Munteanu își trece în cont dubla, marcând pentru 7:2.

Finalul meciului este dominat de Pelliron care ia prin surprindere defensiva fotbaliștilor de la Lions printr-o avalanșă de pase, însă șuturile trec pe lângă poartă.

În cele din urmă, acțiunea finală le-a aparținut celor de la Lions, care au reușit să marcheze pe contraatac, stabilind scorul final de 7:3 pentru Pelliron.

Meci cât o finală! Pelliron învinge liderul Turneului Național de Minifotbal – Arsenal cu scorul de 4:1

Dispută fabuloasă în etapa a 26-a a Turneului Național de Minifotbal unde s-au întâlnit reprezentativele Pelliron, clasată pe locul 3, și Arsenal, care ocupă primul loc în clasament. Conștienți de valoarea adversarilor, fotbaliștii ambelor echipe au început meciul calm, construind atacuri poziționale.

Fotbaliștii de la Pelliron au fost puțin mai incisivi, apropiindu-se periculos de poarta celor de la Arsenal, fiecare atac finalizându-se cu șuturi spre poartă, în timp ce buturile apărate de Ruslan Istrati nu au fost amenințate.

Presiunea pusă de galben-negri pe adversari dă roade în minutul 15 prin golul marcat de Alexandru Rusu, după o serie de erori comise de Arsenal. Prinși în dezavantaj, aceștia încearcă să recupereze pe finalul primei reprize, însă Pelliron plimbă mai bine mingea pe teren, iar în minutul 24 galben-negrii își dublează avantajul prin șutul lui Maxim Pojoga.

După pauză, Arsenal produce mai multe schimbări în componența echipei și atacă agresiv în jumătatea băieților de la Pelliron, care se apără cu succes.

Între timp, terenul pe care se disputa meciul dintre Pelliron și Arsenal a fost înconjurat de fani, suscitând interes maxim printre cei prezenți la competiție. Aceștia au fost atrași de ritmul și caracterul disputei dintre prima și a treia echipă a turneului de minifotbal.

În următoarele minute fotbaliștii oferă spectacol spre bucuria celor prezenți la meci. Pressingul făcut de Arsenal dă roade în minutul 30 , când marchează pentru scorul de 2:1. Însă bucuria acestora nu durează mult, pentru că câteva clipe mai târziu, același Maxim Pojoga readuce avantajul de două goluri pentru Pelliron printr-un șut bine plasat.

Tabela de marcaj indica scorul de 3:1 pentru Pelliron, iar meciul continua într-un ritm alert. Marile ocazii trec în contul galben-negrilor, care mai puteau marca încă cel puțin două goluri pe durata reprizei secunde, însă Arsenal scapă ca prin urechile acului.

Prima clasată a campionatului atacă cu tot efectivul în jumătatea adversă, însă fără rezultate notabile. În ultimele minute ale meciului, căpitanul echipei Pelliron, Andrei Lupu, profită de ieșirea portarului din careu și marchează de pe propria linie defensivă în vinclul advers, stabilind scorul final de 4:1 în uralele spectatorilor.

Întoarcere spectaculoasă de scor, reușită de Pelliron împotriva Codru Lozova

Senzație în meciul etapei a 24-a din cadrul Turneului Național de Minifotbal, Seria A. Pelliron a reușit să schimbe soarta partidei în care au fost conduși cu scorul de 2:0 pe durata primei reprize disputate contra fotbaliștilor de la Codru Lozova.

Chiar dacă galben-negrii au început meciul într-un ritm alert, scorul a fost a fost deschis de către fotbaliștii Codrului chiar în debutul meciului, după ce au profitat de o breșă în defensiva adversarilor.

În următoarele minute Pelliron ia cu asalt jumătatea adversă a terenului, iar în minutul 8 au avut o ocazie monumentală de a restabili egalitatea, însă șutul expediat de Alexandru Rusă trece alături de poartă. Așa cum ocaziile se răzbună, două minute mai târziu Codru Lozova își dublează avantajul în urma unei lovituri libere din apropierea careului.

Meciul a continuat cu tatonări și atacuri poziționale din partea ambelor echipe, fără a înregistra schimbări pe tabela de marcaj. La pauză, Pelliron era condusă cu 2:0, iar fanii Codrului celebrau victoria primei reprize.

Partea secundă a meciului a început printr-o ploaie de ocazii trecute în contul galben-negrilor. Rezultatul vine șapte minute mai târziu când Ion Fustei reduce din avantajul echipei din Lozova printr-un șut plasat la colțul lung.

Două minute mai târziu Sergiu Calmațui restabilește egalitatea pe tabela de marcaj, iar fotbaliștii susținuți de Eugen Chiriac de la Double Case parcă prind aripi.

La următorul atac Codru a fost prinsă pe picior greșit, marcând în propria poartă după centrarea lui Maxim Pojoga de pe flancul drept, aducând echipa Pelliron în avantaj.

Același Pojoga și-a asumat o acțiune pe cont propriu câteva minute mai târziu și a reușit să marcheze pentru 4:2. Din acest moment, atacurile galben-negrilor au devenit mult mai calculate, fotbaliștii construind meticulos fiecare acțiune ofensivă.

Printr-o serie de pase scurte, Pelliron ajunge în fața porții marcând pentru 5:2 prin reușita lui Sergiu Calmațui. În următoarele minute galben-negrii au dominat în totalitate printr-un joc de pase superb.

Cu 5 minute înainte de final, Maxim Pojoga își mai trece în cont o  reușită, stabilind scorul final de 6:2 împotriva echipei Codru Lozova.

Astfel, după această confruntare, Pelliron mai obține 3 puncte în clasament, păstrându-și locul pe podium, fiind devansată doar de Arsenal și MoldProgress cu câte 2 și 1 punct diferență, respectiv.