Au jucat bine, dar au ratat Cupa. FC Pelliron, împiedicați să ajungă în finala competiției

Cupa Moldovei la Minifotbal le-a dat bătăi de cap fotbaliștilor de la Pelliron. Chiar dacă au avut un joc bun, norocul i-a părăsit pe galben-negri în semifinala competiției.

După tragerile la sorți, Pelliron a acces direct în sferturi unde i-a întâlnit pe cei de la Unisport pe care i-au dominat întreg meciul. Galben-negrii conduși de căpitanul Andrei Lupu au pus presiune încă din primele minute, însă prima ocazie fructificată le-a aparținut băieților de la Unisport care au înscris în minutul 8 pe contraatac.

Pelliron putea restabili egalitatea și chiar să treacă în avantaj, însă Unisport este salvată în două rânduri de bară. Munca galben-negrilor este răsplătită în minutul 11, prin golul lui Ion Fustei, care și-a repus coechipierii în cărțile Cupei.

După ce prima repriză s-a încheiat la egalitate, partea a doua a meciului s-a jucat mai mult pe jumătatea celor de la Unisport. După mai multe tentative de a schimba tabela de marcaj, Pelliron marchează prin șutul aceluiași Ion Fustei, care și-a trecut în cont o dublă.

Galben-negrii și-au încercat norocul și printr-o serie de șuturi de la distanță, însă scorul final a fost stabilit cu câteva clipe înaintea încheierii meciului prin reușita lui Artiom Șuleac. Pelliron – Unisport, scor final 3:1.

În a doua zi a competiției, fotbaliștii de la Pelliron s-au întâlnit cu cei de la Red Devils. Ocaziile decisive s-au jucat în debutul meciului, când au fost marcate toate golurile confruntării.

Adversarii galben-negrilor au deschis rapid scorul în minutul 2 printr-un gol marcat cu capul, însă Maxim Pojoga restabilește egalitatea 2 minute mai târziu printr-un șut bine plasat.

„Diavolii roșii” trec în avantaj în minutul 8 prin golul căpitanului, care a surprins apărarea băieților de la Pelliron. Un minut mai târziu, același Pojoga putea restabili egalitatea pe tabela de marcaj, însă execută penalty-ul obținut de Artiom Șuleac direct în portar.

Pelliron continuă să joace ofensiv, punând în pericol poarta celor de la Red Devils, însă fără a reuși să producă schimbări pe tabela de marcaj.

Repriza secundă în găsește, din nou, pe băieții noștri în ofensivă, care au luat cu asalt jumătatea adversă, însă par a fi părăsiți de noroc, mingea lovind bara sau trecând milimetri pe lângă poartă.

Unica strategie a celor de la Red Devils pentru a ajunge pe jumătatea galben-negrilor au fost pasele lungi, însă Ruslan Istrati rezolvă fără emoții orice tentativă ofensivă a adversarilor.

Meciul continuă cu o posesie fabuloasă în favoarea celor de la Pelliron, care împletesc bine pasele și joacă chiar și cu portarul pe jumătatea adversă, care reușește să șuteze periculos, însă tabela rămâne neschimbată până la finalul meciului.

2:1 pentru Red Devils, care au reușit să pună capăt, chiar și printr-un joc slab, parcursului băieților de la Pelliron în Cupa Moldovei la Minifotbal.

Competiția din acest weekend este o dovadă în plus că un joc bun și o echipă unită nu sunt suficiente pentru succes. În fotbal, ca și în finanțe, au uneori nevoie și de noroc.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *